Titlul este la final

Privesc, c-o sete aberantă,
Bucăţi din foste animale,
Felii dintr-un nebun tubercul
şi celelalte nebunii,
Prinse ca intr-o trădătoare pânză de-arahnidă,
Într-o fragilă, albă, arsă, fostă grână.

Şi-ncep cu sadică plăcere,
Eterna şi vitala muncă criminală,
Ucid cu crudă neîndurare,
Fărâme din al focului rebut,
Ce-a fost îndepărtat şi dat spre epurare,
Urmând s-ajungă-ntr-o prăpastie fără de fund.

Şi îmi înfig sălbatec dinţii
Şi simt viaţa-ncet curgând
Şi mă cuprinde-atunci dorinţa
Să simt al lumii rost, în gură, mestecînd.

Şi după lungi secunde de-agonie,
Apune încă un final de început,
Lăsând în trupu-mi poftă, foame;
Dar, vânzătoarea-a dispărut,
Lăsându-mă flămând şi singur,
Să urc în trenul către infinit.


O shaorma într-o gară