Dor de răsărit de eu...

Un răsărit de asfinţituri
Apare din nimic la orizont,
Dintr-un nimic ce seamănă a noapte,
Dintr-un nimic ce seamănă a tot.

„Lumină lină” strigă Tudor Gheorghe,
Din amintiri în gândul meu.
Dar, parcurgând drumul spre suflet,
Un loc unde ajungem astăzi tot mai greu,
Din gând, urcând şi coborând prăpăstii,
Trecând din mort, în semizeu,
Lumina lină pierde linul
Şi se arunc-urlând a viaţă,
Ca din sălbatecă cascadă,
Adânc săpând cea mai ascunsă faţă,
Aprinde dor de munte şi de noul eu.