Mulţumiri soliei

Mulţumiri soliei


Aflai odata că pământul,
De unde verdele îşi trage cântul,
Se-mbogăţeşte cu putreziciune
Şi viaţă nouă izvorăşte din ce a fost şi este
Stricăciune.

Şi dup-o iarnă grea dădui de-o ciocârlie,
Ce îmi aduse-un fir de iarbă-n cântec, o solie:
„E timpul ca să reînvie
Din tot gunoiul rapsodie vie”

Ei... da grapă, plug de und’ să vie?
Găsii-n adâncuri fierărie.
Si-acolo-n vatră o scânteie.
Şi prefăcui in foc, rugina în tărie,
Şi fiare vechi în ceea ce avea să fie,
O frământare care drumuri noi învie.

Hmmm...
Ce poţi să faci cu o solie şi-o scânteie?
Agricultură, fierărie şi o poezie.