sâmbătă, 12 iunie 2010

Iubita mea fără adresă,



Chiar astăzi am găsit un colţ de suflet liber
Şi m-am gândit că aş putea să-ţi scriu
Dar, m-am uitat în al cuvintelor meu caier
Şi n-am găsit niciunul viu.

Aş pune în culori al lumii toate, zborul
Dar, n-am talentul de a desena;
De-aş fi avut aş fi împodobit tot cerul
Şi toată marea, cu chemarea mea.

Să-ncerc cu dalta şi ciocanul?
Dar, doar o viaţă nu-mi ajunge a sculpta
Carpaţii, toţi, să-mi oglindească dorul,
Sau lunii pline să-i dau faţa ta.

Hmmm, tot n-am găsit ce aş putea să pun lângă aceste rânduri,
Eu nu ştiu altceva decât să cânt
Dar, totuşi, voi lua, voi pune-n cântec ale mele gânduri,
Le vei putea citi în fiecare vânt.

2 comentarii:

  1. Intre timp i-am descoperit adresa si astept confirmarea de primire!

    RăspundețiȘtergere
  2. Astept și eu furtuna, ca să pot confirma că au ajuns gândurile la destinație :)

    RăspundețiȘtergere