Un cub de gheaţă scos acum din Soare,
Un dulce-acru-amărui calup de sare,
Un pic de cer de pe un fund adânc de mare,
Un colţ de-aproape din îndepărtata zare;
Un degetar de infinit ţinut între pereţi de tină,
Un straniu amalgam de negru, alb, de intuneric şi lumină,
Un cântec nesfârşit, ce liniştii rar se închină,
O frunză-n vânt, ce după umbra codrului mereu suspină;
Un răzvrătit cu sine şi cu ordinea de dinafară,
Perpetuu în război cu anii ce de stele îl separă,
Un început de primăvară-toamnă-iarnă-vară
Ce din nimic un cântec şi un tot e gata să răsară
Un dependent de praf de umblet, cu paradisul, undeva, pe-un munte,
Ajuns ca-n lipsa lui să îşi inoculeze supradoze de dor crunte,
Un azi în care mişună tinere „sper” dar şi dureri cărunte,
Un cântec, luna şi o stâncă, îngrămădite sub o frunte.
Acum o săptămână
raspunsu e "TU" ... (restu textului il sti TU)
RăspundețiȘtergere