Noapte. Bagaje mele se pregătesc pentru plecare. Ceasul îşi învârte febril braţele în jurul timpului...

Tic - tic - tic - tic - tic-tic – ţanc!
Este ora mesei!
Mă scol din făcutul bagajelor şi mă uit pe fereastră, să citesc meniul: ca de obicei, la felul întâi avem o plimbare pe sub stele; ma schimb repede de griji, mai las vreo 2 doage acasă şi purced, astfel echipat, spre festinul promis. Hmmm, ceva nou! Se pare că bucătarul a adăugat astăzi un condiment nou: o delicioasă pană de curent. Cu o poftă de mâncare enormă escaladez fereastra, sorb nesătul mirosul nopţii pure şi îmi încep festinul. Înfing furculiţa cea cu 2 picioare în drum, tai cu cele 2 cuţite căprui din dotare întinderile şi înghit în suflet, centimetru cu centimetru din infinitul negru, mozaicat cu cioburi luminoase împreuna cu nectarul muzicii liniştii. Dar, tot mâncând observ că, încetul cu încetul dispare savoarea de la început; acel condiment minunat nu fusese adaugat omogen şi acum am în faţă bucăţile necondimentate! Cu toate acestea, continui sperând că voi mai afla pe limbă gustul care îmi mângâiase foamea şi-mi sorbise din setea care îmi măcină dorul de nedor. Se dovedesc a fi speranţe deşarte, ba chiar începui să simt gustul coclit de strigăte şi motoare. Într-un final, ajung la capătul primului fel şi sun să îl primesc pe al doilea. O dată, de două ori, de multe ori... şi nimic...
Ca de obicei, în momentul în care sunt pe punctul de a pleca apare; dar, ceea ce mi se pune pe masă nu arătă deloc apetisant; e un amalgam între planificare, ore fixe, trenuri, bani lipsă, prefigurarea a 3 ani de muncă ce nu îşi vor afla sursă de tărie în inimă, în vise şi hotărâri ce îmi vor face mult sânge rău dar şi părţi bune: o plecare departe, ceva mai multe libertate, chiar condamnată la constrângeri materiale, preludiul unei călătorii ce se va termina în Vama(pomul oprit) şi presimt ca va fi o nouă vamă, atît datorită Vămii şi a Anotimpului pe care urmează să îl întâlnesc acolo dar mai ales a hotărârilor pe care trebuie să le mestec acum. Aleg, aleg, aleg, tai, pregătesc dar nu reuşesc să duc la gură părţile mai puţin bune cu toate că ştiu că sunt de neevitat. Însă, se apropie cu paşi repezi momentul în care trebuie să termin, aşa că înghit ceea ce îmi mai rămăsese, la un loc cu fructul oprit, fără să mai aleg, sau să mai mestec, cu riscul de a mă strica la stomac rău de tot; iau desertul la pachet, mulţumesc şi pornesc grăbit spre casă; odată escaladată fereastra inapoi, mă pregătesc să gust din pachet dar, realizez... că trebuie să mă trezesc, înainte de a mă fi culcat.
Ştiu că pare extrem de neverosimilă povestea mea şi am încercat sa conving, în primul rând eul meu că luasem parte la ea; astfel, am încercat să reîngurgitez ceea ce tocmai mi s-a povestit mâncasem şi am facut o radiografie a conţinutului. Apoi am privit cu atenţie pe diapozitiv şi am realizat, cu stupoare că am în faţă, de fapt, această foaia de hârtie pe care tocmai aţi parcurs-o.
Nu cred că vă va pica foarte bine dar, având speranţa că nu vă va fi foarte rău, vă las şi mă duc să îmi servesc desertul pe care îl pierdusem în acea noapte.